Model de acțiune de divorț prin acordul soților
Cea mai ieftină acțiune de divorț nu este nici la notar, nici la primărie, ci este la instanță prin acordul părților, având un cost de 200 de lei taxă de timbru, care poate fi recuperat dacă soții se împacă.
O astfel de acțiune nu durează mult și poate fi formulată la judecătoria aleasă de soți, nu numai la judecătoria unde au avut ultima locuință comună. Articolele care trebuie citite din Codul Civil sunt 373-374, 383, 396-398, 400, 402, iar din Codul de procedură civilă 148-151, 527 și următoarele, 914-927, 928-930.
Cererea se semnează de ambii soți și se depune personal sau prin mandatar comun cu procură specială autentică (eventual avocat care certifică semnătura părților).
Iată un model de cerere:
Judecătoria …..
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnații:
- A .. cu domiciliul …, CNP ..
- B … cu domiciliul…., CNP, .. alte date de identificare conform art. 194 Cod proc.civ.
… prin mandatar comun (dacă este cazul) … (nume și date de identificare)
formulăm prezenta
CERERE DE DIVORȚ PRIN ACORDUL SOȚILOR
prin care solicităm instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
-
desfacerea căsătoriei încheiate între noi, părțile, la data de ….., înregistrată în registrul de stare civilă al localității ….., sub nr….., prin acordul nostru;
-
revenirea mea la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de ….. / păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei;
și (obligatoriu dacă soții au copii minori):
-
stabilirea exercitării în comun a autorității părintești cu privire la minorul sau minorii ….., născut la data de ….., CNP ….., de către ambii părinți/ exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești cu privire la minorul (ii) ….., născut la data de ….., CNP ….., numai de către tată/mamă;
-
stabilirea locuinței minorului la tată/mamă;
-
obligarea tatălui/mamei la o pensie de întreținere în favoarea minorului în cuantum de ….. / calculată în funcție de veniturile debitorului, reprezentând contribuția la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului, de la data promovării acțiunii/ (după caz)de la data pronunțării sentinței de divorț1 și până la majoratul minorului;
-
stabilirea unui program de păstrare a legăturilor personale cu minorul, în favoarea tatălui/mamei, după cum urmează …..
precum și (opțional, prin cererea de divorț se poate solicita și partajul. Soții pot alege să facă partajul prin cerere separată deoarece necesită plata taxelor de timbru și are o altă durată decât desfacerea căsătoriei):
- să se stabilească masa partajabilă a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei sub regimul matrimonial al comunității legale (Anexa 1) și să se dispună partajul bunurilor comune prin atribuirea către … a următoarelor bunuri și către …. a următoarelor bunuri conform Anexei 2 (se constată și se partajează și datoriile comune)
In fapt, ….(se prezintă faptele – căsătoria, apariția minorilor, neînțelegerile și hotărârea de divorț, pentru fiecare capăt de cerere se precizează dacă există acordul soților sau opiniile lor, Cu privire la minori se arată și situația de după despărțirea în fapt: unde au locuit și cu ce părinte, condițiile materiale și morale pe care fiecare părinte le poate asigura. Cu privire la pensia de întreținere, se arată nevoile minorilor și veniturile părintelui obligat la întreținere etc.)
În drept, ne întemeiem cererea pe dispozițiile art. 373 lit.a) din C. civ., art.374 C. civ., art. 383, art. 396-398 C. civ., art. 400 și art. 402 C. civ., art. 914-927 C. proc. civ. și art. 928-930 C. proc. civ.
În dovedire, solicităm încuviințarea probei cu înscrisuri (certificat de căsătorie, certificate de naștere copii, alte înscrisuri în copii certificate pentru conformitate), probei testimoniale, probei cu interogatoriul pârâtului, expertiză tehnică pentru partaj (celelalte probe în afara probei cu inscrisuri se solicită pentru dovedirea capetelor de cerere asupra cărora nu există înțelegere).
Solicităm și întocmirea raportului de anchetă psiho-socială și ascultarea minorului de către instanța de judecată.
Anexăm dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de lei și procura în original/ împuternicirea avocațială.
Data Semnăturile soților
Soții nu pot solicita judecarea în lipsă, ei fiind obligați să se prezinte în persoană pentru ca instanța să poate verifica direct dacă aceștia stăruie în desfacerea căsătoriei (art. 930 alin (1) C.proc.civ.). Cu cât cererea este scrisă mai bine, fiind completă și respectând interesul superior al copilului, cu atât se va obține soluția mai repede și cu mai puține discuții sau solicitări din partea instanței.