Cazierul fiscal

Cazierul fiscal ține evidența persoanelor fizice, juridice, entităților fără personalitate juridică care au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale și de cele care privesc disciplina financiară.

Inscrierea in cazierul fiscal

Se inscriu în cazierul fiscal:

  • fapte sancționate contravențional cu amendă sau alte sancțiuni (nu cu avertisment) din Anexa HG 1000/2015 privind faptele pentru care se înscriu informații în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit legislației în vigoare
  • fapte sancționate penal din Anexa HG 1000/2015
  • atragerea răspunderii solidare cu debitorul stabilită prin decizie a organului fiscal competent, emisă în condițiile Codului de procedură fiscală, rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege sau prin hotărâre judecătorească definitivă, în situația în care decizia organului fiscal a fost atacată în justiție
  • atragerea răspunderii patrimoniale cu debitorul ajuns în stare de insolvență, pronunțată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru creanțele care fac parte din pasivul debitorului și sunt administrate de ANAF
  • inactivitatea fiscală declarată potrivit legii cu excepția inactivității fiscale declarate ca urmare a înscrierii inactivității temporare la registrul comerțului, prevăzută de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală Inactivitatea fiscală se înscrie în cazierul persoanei juridice și în cazierele reprezentanților legali sau reprezentanților desemnați ai acestora.

Ștergerea din cazierul fiscal

Scoaterea din evidență a contribuabililor care au înscrise informații în cazierul fiscal se face în următoarele situații:

  • dezincriminarea faptelor înscrise
  • amnistia, reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotărâre judecătorească
  • nu au mai săvârșit infracțiuni într-o perioadă de 5 ani de la data executării pedepsei
  • nu au mai săvârșit fapte sancționate penal cu amendă sau avertisment într-o perioadă de 5 ani de la data înscrierii informațiilor în cazierul fiscal, chiar dacă nu au reușit să achite și s-a prescris
  • în 3 luni de la data la care a fost achitat amenda contravențională sau 1 lună de la data înscrierii informațiilor în cazierul fiscal dacă a fost achitată în acest interval
  • într-un an de la data înscrierii informațiilor în cazierul fiscal în cazul nerespectării regimului produselor accizabile și a achitării amenzilor sau în 5 ani în cazul neachitării lor
  • în cazul stingerii creanțelor datorate ca urmare a atragerii răspunderii solidare sau patrimoniale într-o lună de la înscrierea lor sau la data stingerii creanței, iar în cazul în care nu au fost stinse la data împlinirii termenului de prescripție de 5 ani
  • la data reactivării contribuabilului declarat inactiv pentru neîndeplinirea obligațiilor declarative prevăzute de lege sau la 3 luni de la data reactivării contribuabilului declarat inactiv din alte motive
  • la un an de la data înscrierii mențiunii schimbării reprezentantului legal la registrul comerțului sau de la data expirării mandatului
  • la un an de la data radierii sau decesului contribuabilului Faptele se scot din cazierul fiscal din oficiu la termenele menționate cu excepția faptelor penale executate care scot din evidență la cerere.

Utilizarea cazierului fiscal

Cazierul fiscal se solicită:

  • asociaților și reprezentanților la înființarea societăților, societăților cooperative, cooperativelor agricole, entităților fără personalitate juridică
  • asociaților sau membrilor fondatori la solicitarea înscrierii asociațiilor și fundațiilor în Registrul asociațiilor și fundațiilor
  • solicitanților la autorizarea exercitării unei activități independente de către solicitanți
  • noilor asociați sau acționari la cesiunea sau înstrăinarea sub orice formă a părților sociale sau acțiunilor
  • la numirea de noi reprezentanți legali, la cooptarea de noi asociați, acționari sau membri cu prilejul majorării de capital social
  • în alte situații cerute de lege

Pentru mai multe detalii consultați OG 39/2015 privind cazierul fiscal, HG 1000/2015 privind faptele pentru care se înscriu informații în cazierul fiscal al contribuabililor potrivit legislației în vigoare